1Diminutiv al lui mândru; care este drăguț, plăcut, frumușel.
„Ce mândruț e băiețelul tău în costumul nou!"
adjectiv
2Care este îngâmfat, semeț, dar într-o formă mai blândă sau jucăușă.
„Pisica umbla mândruță prin curte, ca o regină."
Gramatică
Gen
masculin
Număr
singular
Plural
mândruți
Articulat
mândruțul
Adjectiv variabil, se acordă în gen, număr și caz cu substantivul. Feminin: mândruță, plural: mândruțe. Grad de comparație: pozitiv, comparativ, superlativ.