justețesubstantiv
jus-te-țe
Definiții
substantiv feminin
1Însușirea de a fi drept, corect și echitabil; dreptate, corectitudine.
„Justețea deciziei profesorului a fost apreciată de toți elevii."
substantiv feminin
2Caracterul a ceea ce este conform cu adevărul sau cu realitatea; exactitate, precizie.
„Justețea observațiilor tale m-a ajutat să înțeleg mai bine problema."
Gramatică
Se folosește mai ales la singular; pluralul este rar întâlnit.
Sinonime
corectitudinedreptateechitateexactitateobiectivitate
Expresii și locuțiuni
cu justețe — în mod corect, cu dreptate, pe bună dreptate
Etimologie
Din franceză justesse, derivat din latină justus (drept, corect).
Se scrie corect: Se scrie cu 'j' la început și cu 'ț' în interior: justețe, nu 'giustețe' sau 'justețe' cu 'ț' greșit.