însuraverb
în-su-ra
Definiții
verb tranzitiv
1A căsători pe cineva (de obicei un bărbat) cu o femeie; a da cuiva o soție.
„Bunicul l-a însurat pe fiul său anul trecut."
verb reflexiv
2A se căsători, despre un bărbat; a-și lua soție.
„S-a însurat la 30 de ani cu o colegă de serviciu."
Gramatică
Verb de conjugarea I, persoana a III-a singular: însură; participiu: însurat; gerunziu: însurând. Forme reflexive: mă însor, te însori, se însură.
Expresii și locuțiuni
a se însura cu cineva — a se căsători cu o anumită persoană
a însura pe cineva — a aranja căsătoria cuiva
Etimologie
Din latină *insorare, derivat din soror (soră), cu sensul de 'a lua o soră' (în sens de soție).
Se scrie corect: Se scrie cu 'î' la început și cu 's' simplu, nu 'însura' cu 'ss'. Atenție la diacritice: însura, nu insura.