îndreptățiverb
în-drep-tă-ți
Definiții
verb tranzitiv
1a da cuiva dreptul sau motivul de a crede, de a pretinde sau de a acționa într-un anumit fel; a justifica
„Succesele lui îl îndreptățesc să spere la o promovare."
verb reflexiv
2a avea dreptul sau motivele necesare pentru a face ceva; a fi justificat
„Se îndreptățește să ceară o explicație după ce a fost tratat nedrept."
Gramatică
Verb de conjugarea a 4-a (tipul a citi). Forme la prezent: eu îndreptățesc, tu îndreptățești, el îndreptățește. Participiul: îndreptățit.
Expresii și locuțiuni
a fi îndreptățit să — a avea dreptul sau motivul să facă ceva
Etimologie
Din latină *indirectiare sau din îndrept + sufixul -ăți, cu influență slavă.
Se scrie corect: Se scrie cu â după d: îndreptăți, nu îndreptăți (cu ă) și nu îndreptăți (cu i). Atenție la diacritice: î la început și ă în interior.