împuterniciverb
îm-pu-ter-ni-ci
Definiții
verb tranzitiv
1a da cuiva puterea sau autoritatea de a acționa în numele tău; a delega
„Directorul l-a împuternicit pe secretar să semneze documentele."
verb reflexiv
2a-și atribui sau a-și asuma o autoritate sau o putere
„S-a împuternicit singur să decidă soarta proiectului."
Gramatică
verb de conjugarea a 4-a, formează participiul 'împuternicit' și gerunziul 'împuternicind'
Expresii și locuțiuni
a împuternici pe cineva cu ceva — a încredința cuiva o sarcină sau o misiune oficială
Etimologie
din latină *impotenticare, derivat din 'potens' (puternic)
Se scrie corect: Se scrie cu 'î' la început și cu 'ci' la final, nu 'împuternicii' sau 'împuterniciți' (forma de plural).