încuviințaverb
în-cu-viin-ța
Definiții
verb tranzitiv
1A da aprobarea sau permisiunea pentru ceva; a accepta, a consimți.
„Directorul a încuviințat organizarea excursiei."
verb intranzitiv
2A fi de acord cu o propunere sau o cerere, a aproba verbal.
„El a încuviințat din cap când am cerut permisiunea."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. La perfectul compus: am încuviințat. Participiul: încuviințat. Gerunziul: încuviințând.
Expresii și locuțiuni
a încuviința din cap — a aproba printr-un semn din cap
Etimologie
Din latină *in- + *convenire, prin intermediul slavonei sau al limbii franceze (încuviința = a fi de acord).
Se scrie corect: Se scrie cu 'în' la început și cu 'viin' în interior, nu 'încuviința' cu 'i' dublu greșit. Atenție la diacritice: â, î, ș, ț.