giuruiverb
giu-ru-i
Definiții
verb tranzitiv
1A promite solemn, a se lega printr-o făgăduială; a jura.
„El i-a giuruit că o va iubi mereu."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, forma de infinitiv lung: giuruire. Se conjugă: eu giuruiesc, tu giuruiești, el giuruiește. Participiu: giuruit.
Expresii și locuțiuni
a-și giurui credința — a promite loialitate cu jurământ
Etimologie
Din slavă veche, înrudit cu 'jurământ'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'gi' la început, nu 'ji'.