epitetsubstantiv
e-pi-tet
Definiții
substantiv neutru
1Cuvânt sau grup de cuvinte care atribuie o însușire unui nume, folosit pentru a-l caracteriza sau evidenția; în literatură, figură de stil care constă în adăugarea unui adjectiv sau a unei expresii la un substantiv pentru a-i sublinia o trăsătură.
„În poezia lui Eminescu, „luna” primește epitetul „palidă”."
substantiv neutru
2În lingvistică, termen folosit pentru un atribut adjectival care exprimă o calitate permanentă sau caracteristică a unui substantiv.
„În sintagma „omul bun”, cuvântul „bun” este un epitet."
Gramatică
Se folosește frecvent în analiza literară. Pluralul este „epitete”.
Expresii și locuțiuni
epitet epic — Epitet tradițional, folosit în epopee, care exprimă o trăsătură constantă a unui erou (ex: „Achile cel iute de picior”).
epitet cromatic — Epitet care indică o culoare, folosit pentru a sugera atmosferă sau simbolism.
Etimologie
Din franceză épithète, latină epitheton, greacă epitheton („adăugat”).
Se scrie corect: Se scrie cu „e” inițial, nu cu „ie”. Atenție la forma de plural: „epitete”, nu „epiteturi”.