dintesubstantiv
din-te
Definiții
substantiv masculin
1Formațiune dură, de culoare albă, situată în cavitatea bucală, folosită pentru mestecarea alimentelor și pentru vorbire.
„Mă doare un dinte de la spate."
substantiv masculin
2Fiecare dintre proeminențele ascuțite de pe marginea unui obiect (ferăstrău, pieptene, roată dințată etc.).
„Dinții ferăstrăului sunt foarte ascuțiți."
Gramatică
La plural, articulat hotărât: dinții. Are forme de plural nearticulat: dinți. Este un substantiv de tipul al doilea (cu plural în -i).
Expresii și locuțiuni
a avea dinte împotriva cuiva — a avea o dușmănie ascunsă față de cineva
a-i rămâne cuiva ceva la dinte — a-i rămâne cuiva o nemulțumire, o ranchiună
a-și arăta dinții — a amenința, a se manifesta agresiv
Etimologie
Din latină 'dens, dentis'.
Se scrie corect: Se scrie 'dinte', nu 'dinte' cu 'i' după 'd'? Atenție: 'dinte' se scrie cu 'i' scurt, dar la plural 'dinți' cu 'â' și 'i' final. Nu confunda cu 'din' (prepoziție).