colțsubstantiv
colț
Definiții
substantiv neutru
1Locul unde se întâlnesc două laturi sau două suprafețe ale unui obiect; unghi, muchie.
„S-a lovit la colțul mesei."
substantiv neutru
2Partea ascuțită a unui obiect; vârf.
„Colțul cuțitului era foarte ascuțit."
substantiv neutru
3Loc într-o încăpere format de întâlnirea a doi pereți; ungher.
„În colțul camerei era o plantă mare."
substantiv neutru
4Dinte ascuțit la unele animale (câine, lup etc.); canin.
„Câinele și-a arătat colții când a mârâit."
Gramatică
Pluralul este 'colțuri'. Articulat hotărât singular: 'colțul'. Articulat nehotărât: 'un colț'.
Expresii și locuțiuni
a privi pe sub colț — a privi pe furiș, cu coada ochiului
a scoate colții — a se apăra, a deveni agresiv
colț de rai — loc foarte frumos și liniștit
Etimologie
Din latină 'culter' (cuțit), prin intermediul maghiară 'kés' sau direct din slavă? De fapt, provine din latină 'culter' cu sensul de 'cuțit', dar sensul de 'unghi' s-a dezvoltat în română.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ț' la final, nu 't'. Atenție la diacritice: 'colț' nu 'colt'.