clemențăsubstantiv
cle-men-ță
Definiții
substantiv feminin
1Însușirea de a fi îngăduitor și blând în aplicarea pedepselor; iertare, indulgență.
„Judecătorul a dat dovadă de clemență față de tânărul infractor."
substantiv feminin
2Atitudine de bunăvoință și înțelegere față de greșelile altora.
„Profesoara a tratat cu clemență întârzierea elevului."
Gramatică
Este un substantiv feminin, singular, cu pluralul 'clemențe'. Se folosește frecvent în contexte juridice sau morale.
Antonime
severitateasprimerigoareintransigență
Expresii și locuțiuni
a cere clemență — a solicita iertare sau îngăduință
a arăta clemență — a fi îngăduitor, a ierta
Etimologie
Din franceză clémence, latină clementia.
Se scrie corect: Se scrie cu 'e' după 'c', nu cu 'i': 'clemență', nu 'climență'. Atenție la diacritice: 'clemență' cu 'ă' final.