clănțăi - definiție, sinonime, exemple

DEX › clănțăi

clănțăiverb

clăn-țăi

Definiții

verb intranzitiv

1A produce un zgomot sec și repetat, prin lovirea dinților unii de alții (de obicei de frig, frică sau emoție).

„Îi clănțăneau dinții de frig în dimineața geroasă."

Verb de conjugarea a IV-a, pronominal-reflexiv în anumite construcții (a-i clănțăni cuiva dinții). Participiul: clănțăit.

a-i clănțăni dinții — a-i fi foarte frig sau frică, a tremura necontrolat

Din slavă (clanțati) sau formație onomatopeică, imitând zgomotul dinților.

Se scrie corect: Se scrie cu ă și â: clănțăi, nu clantai sau clăntai.

EduBro îți explică orice materie pas cu pas, gratuit.