călugărisubstantiv
că-lu-gări
Definiții
substantiv masculin
1Persoană de sex masculin care trăiește într-o mănăstire, dedicată vieții religioase, respectând reguli stricte de ascetism și rugăciune.
„Călugării din mănăstire se trezesc în zori pentru rugăciune."
substantiv masculin
2Membru al unui ordin religios monahal, care a depus voturi de sărăcie, castitate și ascultare.
„Călugărul a copiat manuscrise vechi în scriptoriu."
Gramatică
Singular: călugăr. Forma de plural este identică cu cea de singular la nominativ-acuzativ nearticulat, dar articulat hotărât este 'călugării'.
Sinonime
monahfratecuviosieromonah (dacă e preot)
Expresii și locuțiuni
a se face călugăr — a intra în monahism, a deveni călugăr
a trăi ca un călugăr — a duce o viață simplă, retrasă, fără plăceri lumești
Etimologie
Din slavonă 'kaluger' sau greacă 'kalogeros' (καλόγηρος), însemnând 'bătrân bun' sau 'călugăr'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ă' după 'c' și cu 'â' în 'călugări' – nu 'calugari' sau 'călugari' fără 'â'.