bântuitor - definiție, sinonime, exemple

DEX › bântuitor

bântuitoradjectiv

bân-tu-i-tor

Definiții

adjectiv

1Care bântuie, care produce neliniște, teamă sau chin sufletesc; obsedant.

„Am avut un vis bântuitor despre casa veche."

adjectiv

2Care umblă ca o fantomă sau ca un spirit rău, care provoacă frică (despre locuri, case).

„Castelul bântuitor era cunoscut pentru zgomotele stranii."

Gen

masculin/neutru

Număr

singular

Plural

bântuitori

Articulat

bântuitorul

Adjectiv derivat de la verbul 'a bântui'. Se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.

un gând bântuitor — un gând care nu-ți dă pace, care te obsedează

Din verbul 'a bântui' + sufixul '-tor', de origine slavă (bântui < slavul 'banti' sau 'băntui').

Se scrie corect: Se scrie cu â după b: bântuitor, nu 'bîntuitor' sau 'bantuitor'. Atenție la diacritice!

EduBro îți explică orice materie pas cu pas, gratuit.