Ce vei învăța
- Să identifici fraza și să o deosebești de propoziția simplă.
- Să recunoști propozițiile principale și subordonate în cadrul frazei.
- Să înțelegi raporturile de coordonare și subordonare dintre propoziții.
Explicația pe înțelesul tău
Până acum ai învățat că o propoziție este o unitate de comunicare alcătuită dintr-un verb la mod personal (predicat) și, eventual, alte părți de vorbire. De exemplu: „Ana citește o carte.” este o propoziție simplă.
Atunci când două sau mai multe propoziții se leagă între ele pentru a forma un înțeles mai complex, obținem o fraze. De exemplu: „Ana citește o carte, iar Maria ascultă muzică.” este o frază formată din două propoziții.
Cum recunoaștem câte propoziții are o frază? Numărăm verbele la mod personal (predicatul). Fiecare verb la mod personal marchează o propoziție.
Propozițiile dintr-o frază pot fi de două feluri:
- Propoziție principală – este propoziția care poate sta singură și nu depinde de altă propoziție. Ea exprimă ideea de bază.
- Propoziție subordonată – este propoziția care depinde de o altă propoziție (de obicei de cea principală) și nu poate sta singură. Ea completează sensul propoziției principale.
Raporturile dintre propoziții:
- Raportul de coordonare – propozițiile sunt independente una de alta, au același rang (ambele sunt principale). Ele se leagă prin conjuncții coordonatoare precum: *și, iar, dar, sau, însă, deci, ori, căci* etc. Propozițiile coordonate pot fi:
*
Copulative (exprimă adăugare): *și, nici, precum și*.
* Adversative (exprimă opoziție): *dar, iar, însă, ci*.
* Disjunctive (exprimă alternanță): *sau, ori, fie...fie*.
* Conclusive (exprimă concluzia): *deci, așadar, prin urmare*.
- Raportul de subordonare – o propoziție (subordonata) depinde de o altă propoziție (regenta, care poate fi principală sau o altă subordonată). Subordonata se leagă de regentă prin elemente de legătură specifice: conjuncții subordonatoare (*că, să, dacă, deși, pentru că, încât, ca...să* etc.) sau pronume/adverbe relative (*care, cine, ce, unde, când, cum* etc.).
Exemplu practic:
> „Știu [că vei reuși].”
- „Știu” = propoziție principală (poate sta singură).
- „că vei reuși” = propoziție subordonată (depinde de „știu”, nu poate sta singură). Raportul dintre ele este de subordonare.
> „El vorbește, iar eu ascult.”
- „El vorbește” = propoziție principală.
- „eu ascult” = propoziție principală (nu depinde de prima).
- Raportul dintre ele este de coordonare (adversativă, prin conjuncția „iar”).
Exemple rezolvate
Exemplul 1:
> „Am întârziat pentru că a nins puternic.”
- Raționament: Identificăm verbele la mod personal: „am întârziat” și „a nins”. Avem două propoziții.
- Propoziția 1: „Am întârziat” – poate sta singură, este principală.
- Propoziția 2: „pentru că a nins puternic” – nu poate sta singură, depinde de prima, explică motivul întârzierii. Este subordonată.
- Raport: de subordonare (cauzală), legată prin conjuncția subordonatoare „pentru că”.
Exemplul 2:
> „Vine mama sau pleacă tata?”
- Raționament: Verbele: „vine” și „pleacă”. Două propoziții.
- Propoziția 1: „Vine mama” – este principală.
- Propoziția 2: „pleacă tata” – este, de asemenea, principală (nu depinde de prima).
- Raport: de coordonare (disjunctivă), legată prin conjuncția „sau”, care exprimă o alternativă.
Exemplul 3:
> „Am aflat [cine a câștigat concursul].”
- Raționament: Verbele: „am aflat” și „a câștigat”. Două propoziții.
- Propoziția 1: „Am aflat” – principală.
- Propoziția 2: „cine a câștigat concursul” – depinde de „am aflat”, completează sensul (aflăm *ce*?). Este subordonată.
- Raport: de subordonare, legată prin pronumele relativ „cine”.
Greșeli frecvente
- Confuzia între propoziția principală și cea subordonată.
* *Greșeală:* Să consideri că propoziția care apare prima în frază este întotdeauna principală.
* *Cum eviți:* Testează dacă propoziția poate sta singură. De exemplu, în „Când vine el, plec eu.”, propoziția „Când vine el” nu poate sta singură („Când vine el?” – întrebare fără sens complet), deci este subordonată, chiar dacă este prima.
- Confundarea conjuncțiilor coordonatoare cu cele subordonatoare.
* *Greșeală:* Să crezi că „dar”, „și”, „sau” introduc subordonate.
* *Cum eviți:* Reține că conjuncțiile coordonatoare leagă propoziții de același rang (principale), iar conjuncțiile subordonatoare (că, să, dacă, deși, pentru că) introduc propoziții care depind de alta. Dacă poți înlocui conjuncția cu „și” și sensul rămâne corect, atunci este coordonare.
- Numărarea greșită a propozițiilor.
* *Greșeală:* Să numeri un verb la mod nepersonal (infinitiv, gerunziu, participiu) ca fiind predicatul unei propoziții.
* *Cum eviți:* Amintește-ți: doar verbele la mod personal (indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ) marchează o propoziție. De exemplu, în „Am venit să te văd.”, „să te văd” este verb la conjunctiv (mod personal), deci este o propoziție subordonată.
Verifică-te!
- Identifică propozițiile și raportul dintre ele în fraza: „El este inteligent, dar nu învață suficient.”
* *Indiciu:* Caută conjuncția. Ce tip de raport exprimă „dar”?
- În fraza: „Știu [unde locuiești].”, care este propoziția principală și care este cea subordonată? Ce raport există între ele?
* *Indiciu:* Testează care propoziție poate sta singură. Cuvântul „unde” este un adverb relativ.
- Transformă următoarele două propoziții simple într-o frază cu raport de coordonare: „Plouă. Nu mergem la picnic.”
* *Indiciu:* Alege o conjuncție coordonatoare care să exprime opoziția sau concluzia (de exemplu, „așadar”, „deci”, „prin urmare”).