România a intrat în Primul Război Mondial în anul 1916, deși fusese neutră în primii doi ani ai conflictului. Decizia a fost influențată de dorința de a elibera teritoriile locuite de români din Austro-Ungaria (Transilvania, Banat, Bucovina), precum și de presiunile puterilor Antantei (Franța, Marea Britanie, Rusia) care promiteau sprijin teritorial. Pe 27 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei, atacând în Transilvania.
Inițial, armata română a înregistrat succese, cucerind orașe precum Brașov și Sibiu. Însă, din cauza lipsei de pregătire, a echipamentului deficitar și a atacurilor concertate ale inamicilor, frontul s-a prăbușit. Germania și Bulgaria au lansat o contraofensivă puternică din sud, iar până la sfârșitul anului 1916, Bucureștiul a fost ocupat.
Guvernul și armata s-au retras în Moldova, unde au rezistat cu ajutorul Rusiei. În 1917, armata română a reușit să oprească înaintarea inamicului în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, dovezi ale curajului soldaților români. Cu toate acestea, din cauza retragerii Rusiei din război după Revoluția Bolșevică, România a fost nevoită să semneze Armistițiul de la Focșani (decembrie 1917) și apoi Tratatul de Pace de la București (mai 1918), care a fost considerat un dictat dur.
La finalul războiului, în noiembrie 1918, România a re-intrat în conflict și a obținut Unirea cu Basarabia, Bucovina și Transilvania, realizând visul de la 1918 – România Mare.
Concepte cheie: neutralitatea, participarea activă (1916-1918), bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, dictatul de la București (1918), Unirea de la 1918 – România Mare
Vrei exerciții pe lecția asta + AI care te ajută pas cu pas?
Cont gratuit — 20 întrebări AI/zi, exerciții nelimitate.