Atributele (substantival, adjectival, pronominal) si completarile (directa, indirecta, de agent)

In limba romana, propozitia se poate dezvolta prin diverse parti secundare de vorbire, care aduc informatii suplimentare despre subiect, predicat sau alte parti principale. Astazi vom invata doua tipuri importante de parti secundare: atributele si completarile. Atributul este partea secundara de propozitie care determina un substantiv (sau un substitut al acestuia), aratand o insusire, o caracteristica sau o apartenenta.

El poate fi exprimat prin substantiv (atribut substantival), adjectiv (atribut adjectival) sau pronume (atribut pronominal). Atributul substantival raspunde la intrebarile „al cui?”, „care?” si este de obicei in genitiv sau precedat de prepozitii precum „cu”, „de”, „din”. De exemplu: „cartea elevului” – „elevului” este atribut substantival.

Atributul adjectival este exprimat printr-un adjectiv sau printr-un participiu cu valoare de adjectiv si raspunde la intrebarile „ce fel de?”, „care?”. Exemplu: „floarea rosie” – „rosie” este atribut adjectival. Atributul pronominal este exprimat printr-un pronume (posesiv, demonstrativ, nehotarat etc.) si raspunde, de asemenea, la intrebarile „al cui?”, „care?”.

Exemplu: „prietenul meu” – „meu” este atribut pronominal. Completarile sunt parti secundare care completeaza sensul verbului (sau al altor parti de vorbire) si sunt esentiale pentru a intelege actiunea sau starea. Completarea directa (complementul direct) indica obiectul asupra caruia se exercita actiunea verbului, fara prepozitie, si raspunde la intrebarile „pe cine?”, „ce?”.

Exemplu: „citesc o carte” – „o carte” este complement direct. Completarea indirecta (complementul indirect) arata destinatarul sau scopul actiunii si este de obicei introdusa prin prepozitiile „lui”, „la”, „pentru”, raspunzand la intrebarile „cui?”, „pentru cine?”. Exemplu: „dau un cadou prietenului” – „prietenului” este complement indirect.

Completarea de agent (complementul de agent) apare in constructii pasive si indica autorul actiunii. Ea este introdusa de prepozitiile „de catre” sau, mai rar, „de” si raspunde la intrebarile „de cine?”, „de catre cine?”. Exemplu: „povestea este scrisa de catre un scriitor” – „de catre un scriitor” este complement de agent.

Este important de retinut ca atributele si completarile nu sunt confundabile: atributele se leaga de substantive, iar completarile de verbe (sau de adjective/participii in cazul de agent). Pentru a le identifica corect, trebuie sa punem intrebarea potrivita si sa observam partea de vorbire determinata.

Exemple

• Exemplul 1 (Atribut substantival): „Haina baiatului este noua.” – „baiatului” (substantiv in genitiv) raspunde la intrebarea „a cui haina?” si determina substantivul „haina”; este atribut substantival.
• Exemplul 2 (Atribut adjectival): „Am cumparat o rochie frumoasa.” – „frumoasa” (adjectiv) raspunde la intrebarea „ce fel de rochie?” si determina substantivul „rochie”; este atribut adjectival.
• Exemplul 3 (Complement direct si complement indirect): „Profesoara le-a dat elevilor carti.” – „carti” raspunde la intrebarea „ce a dat?” (complement direct); „elevilor” raspunde la intrebarea „cui a dat?” (complement indirect).

Concepte cheie: Atributul substantival se exprima printr-un substantiv in genitiv sau cu prepozitie si raspunde la intrebarile „al cui?”, „care?”., Atributul adjectival se exprima printr-un adjectiv sau participiu cu valoare adjectivala si raspunde la intrebarile „ce fel de?”, „care?”., Atributul pronominal se exprima printr-un pronume (posesiv, demonstrativ etc.) si raspunde la intrebarile „al cui?”, „care?”., Complementul direct raspunde la intrebarile „pe cine?”, „ce?” si nu este precedat de prepozitie (cu exceptia lui „pe” pentru persoane)., Complementul indirect raspunde la intrebarile „cui?”, „pentru cine?”, „la ce?” si este introdus de prepozitii precum „lui”, „pentru”, „la”., Complementul de agent apare in constructii pasive, este introdus de „de catre” sau „de” si raspunde la intrebarea „de cine?”.