Substantivul: gen, numar, articol (hotarat, nehotarat) si functii sintactice

Substantivul este partea de vorbire care denumește ființe, lucruri, fenomene ale naturii, sentimente, acțiuni sau însușiri. Se împarte în substantive comune (care denumesc o clasă de obiecte: copil, carte, gând) și substantive proprii (care denumesc un individ unic: Maria, România, Dunărea). În limba română, substantivul se caracterizează prin trei categorii gramaticale de bază: genul, numărul și articolul.

Genul poate fi masculin (băiat, lup), feminin (fată, carte) sau neutru (scaun, creion). Substantivele neutre au forma de singular ca masculinul (un scaun) și pluralul ca femininul (două scaune). Genul se recunoaște adesea după desinență sau după acordul cu articolul hotărât (băiatul, fata, scaunul).

Numărul opune singularul (un elev) pluralului (doi elevi). Pluralul se formează în mod diferit: pentru masculine, adesea prin adăugarea desinenței -i (elev – elevi) sau -e (munte – munți); pentru feminine, prin -e (casă – case), -i (floare – flori) sau -uri (pâine – pâini – dar atenție la excepții); pentru neutre, prin -e (scaun – scaune) sau -uri (creion – creioane).

Articolul este partea de vorbire care însoțește substantivul, arătând dacă acesta este determinat (cunoscut) sau nedeterminat. Articolul hotărât se lipește de substantiv (băiatul, fata, scaunul) și indică un obiect precis. Articolul nehotărât se scrie separat în fața substantivului (un băiat, o fată, un scaun) și indică un obiect oarecare. Articolul se acordă în gen și număr cu substantivul.

Funcțiile sintactice ale substantivului sunt multiple: poate fi subiect („Maria citește.”), nume predicativ („El este profesor.”), atribut („cartea Mariei” – atribut genitiv), complement direct („citesc o carte”), complement indirect („dau cartea Mariei”) sau complement circumstanțial („plec la munte”). Substantivele proprii pot îndeplini aceleași funcții, dar nu au, de regulă, articol hotărât (excepție: România – România, dar „România întreagă”).

Exemple

• gen: „un copac” (masculin), „o floare” (feminin), „un pix” (neutru)
• număr: „copac – copaci”, „floare – flori”, „pix – pixuri”
• articol hotărât: „copacul”, „floarea”, „pixul”
• articol nehotărât: „un copac”, „o floare”, „un pix”
• funcție sintactică: „Băiatul (subiect) scrie o scrisoare (complement direct) mamei (complement indirect) cu un pix (complement circumstanțial de instrument).”

Exemple

• Exemplul 1: „Un elev sârguincios a rezolvat tema.” – „elev” este substantiv comun, gen masculin, număr singular, articulat nehotărât (un elev), funcție sintactică de subiect. „tema” este substantiv comun, gen feminin, număr singular, articulat hotărât (articolul -a), funcție de complement direct.
• Exemplul 2: „Florile din grădină sunt frumoase.” – „Florile” este substantiv comun, gen feminin, număr plural, articulat hotărât (desinența -le), funcție de subiect. „grădină” este substantiv comun, gen feminin, singular, nearticulat (deși precedat de prepoziția „din”), funcție de complement circumstanțial de loc.
• Exemplul 3: „Cartea Mariei este pe birou.” – „Cartea” (substantiv comun, feminin, singular, articulat hotărât) – subiect. „Mariei” (substantiv propriu, feminin, singular, articulat hotărât cu -i) – atribut genitiv. „birou” (substantiv comun, neutru, singular, nearticulat) – complement circumstanțial de loc.

Concepte cheie: Substantivul denumește ființe, lucruri, fenomene, Genul: masculin, feminin, neutru, Numărul: singular și plural (formare specifică), Articolul hotărât se lipește de substantiv; cel nehotărât se scrie separat, Funcții sintactice: subiect, nume predicativ, atribut, complement direct, indirect, circumstanțial