temperamentsubstantiv
tem-pe-ra-ment
Definiții
substantiv neutru
1Însușirea psihică a unei persoane care se manifestă prin modul de a reacționa, de a se comporta și de a simți; fire, caracter.
„Are un temperament vesel și plin de energie."
substantiv neutru
2În muzică, sistem de acordare a instrumentelor care permite modularea între diferite tonuri.
„Pianul este acordat după temperamentul egal."
Gramatică
Substantiv neutru, articulat hotărât: temperamentul; plural: temperamente. Nu are forme neregulate.
Expresii și locuțiuni
a avea temperament — a fi impulsiv, pasional, cu reacții puternice.
temperament artistic — sensibilitate și expresivitate specifică artiștilor.
Etimologie
Din franceză tempérament, latină temperamentum.
Se scrie corect: Se scrie cu 'e' după 't' și cu 'a' după 'r': temperament, nu 'temperamant' sau 'temperamet'.