smiorcăitsubstantiv
smior-că-it
Definiții
substantiv neutru
1Plâns ușor, prelungit și stăruitor, cu voce scăzută, de obicei însoțit de oftaturi sau sughițuri; scâncet.
„Smiorcăitul copilului s-a auzit din camera alăturată."
substantiv neutru
2Sunet sau zgomot asemănător unui plâns înăbușit, produs de cineva care se vaită sau se plânge.
„Din colțul camerei se auzea un smiorcăit slab."
Gramatică
Substantiv provenit din verbul 'a se smiorcăi'. Se folosește frecvent cu sens figurat pentru a descrie o atitudine plângăcioasă.
Sinonime
scâncetplânsetvăicărealăbocealătânguire
Expresii și locuțiuni
a face smiorcăituri — a plânge sau a se văita în mod exagerat, pentru a atrage atenția sau compătimirea
Etimologie
Formă postverbală a verbului 'a se smiorcăi', de origine onomatopeică, imitând sunetul plânsului înăbușit.
Se scrie corect: Se scrie cu 'smior' la început, nu 'smiorcăit' cu 'i' după 'c' (greșit: smiorcăit). Atenție la diacritice: ă și â.