sceptrusubstantiv
scep-tru
Definiții
substantiv neutru
1Băț ornamentat, simbol al puterii regale sau imperiale, purtat de monarhi în ceremonii.
„Regele ținea sceptrul în mâna dreaptă în timpul încoronării."
substantiv neutru
2Figurat: autoritate supremă, dominație sau putere morală.
„În literatură, sceptrul reprezintă adesea înțelepciunea conducătorului."
Gramatică
Se declină: un sceptru, două sceptre; articulat hotărât: sceptrul.
Sinonime
toiag regalbaston de comandăînsemn al puterii
Expresii și locuțiuni
a purta sceptrul — a domni, a exercita puterea supremă
Etimologie
Din latină 'sceptrum', care provine din greaca veche 'skēptron' (toiag, baston).
Se scrie corect: Se scrie 'sceptru', nu 'sceptru' cu 'c' dublu sau 'sceptru' cu 'x'.