rezolutoriuadjectiv
re-zo-lu-to-riu
Definiții
adjectiv
1Care rezolvă o problemă, o situație; care duce la o soluție finală.
„Judecătorul a dat o hotărâre rezolutorie în proces."
adjectiv
2Care are puterea de a decide sau de a tranșa o chestiune.
„Consiliul a luat o măsură rezolutorie pentru a încheia disputa."
Gramatică
Adjectiv de tipul 1-4, cu forme flexionare: rezolutoriu, rezutorie, rezolutori, rezutorii. Se folosește mai ales în limbaj juridic și administrativ.
Antonime
nedecisivnesoluționat
Expresii și locuțiuni
condiție rezolutorie — Condiție care, dacă se îndeplinește, desființează un act juridic.
Etimologie
Din franceză résolutoire, latină resolutorius.
Se scrie corect: Se scrie cu 'z' și cu 'u' după 'o': rezolutoriu, nu 'rezolutoriu' sau 'rezolutoriu' cu 'ț'.