procurorsubstantiv
pro-cu-ror
Definiții
substantiv masculin
1Magistrat care reprezintă interesul statului în procesele penale și care susține acuzarea în fața instanței de judecată.
„Procurorul a cerut condamnarea inculpatului pentru furt."
substantiv masculin
2Persoană care face parte din parchet și care conduce sau supraveghează urmărirea penală.
„Procurorul a dispus începerea urmăririi penale în acest caz."
Gramatică
Se folosește și forma feminină 'procuroră' (rar) sau 'procuror' pentru feminin, dar standardul acceptă 'procuror' pentru ambele genuri.
Sinonime
acuzatorreprezentant al acuzării
Expresii și locuțiuni
procuror general — Șeful parchetului de pe lângă o instanță superioară sau al parchetului general.
Etimologie
Din franceză 'procureur', latină 'procurator' (împuternicit, administrator).
Se scrie corect: Se scrie cu 'o' după 'c', nu 'procuror' cu 'u' după 'c' – greșit: 'procuror' (corect: 'procuror'). Atenție la silabație: pro-cu-ror.