popicsubstantiv
po-pic
Definiții
substantiv neutru
1Joc sportiv în care jucătorii rostogolesc bile grele de lemn pentru a doborî popice (piese de lemn așezate în formă de triunghi).
„La ora de educație fizică, elevii au jucat popic în sala de sport."
substantiv neutru
2Piesă de lemn sau de plastic, în formă de sticlă, folosită în jocul de popic; fiecare dintre cele nouă piese care se așază la capătul pistei.
„A doborât toate popicele dintr-o singură aruncare."
Gramatică
La plural: popice. Articulat hotărât: popicul. Se folosește și la forma de plural pentru jocul în sine (ex: joc de popice).
Sinonime
popicăbilă (în contextul jocului)joc de popice
Expresii și locuțiuni
a fi popic — A fi lovit sau doborât cu ușurință; a fi o țintă ușoară.
Etimologie
Din franceză quille, prin intermediul formei populare 'popică' sau direct din neogreacă, cu influență onomatopeică (sunetul produs de bile).
Se scrie corect: Se scrie 'popic', nu 'popik' sau 'popick'. Atenție la plural: 'popice', nu 'popici'.