pipersubstantiv
pi-per
Definiții
substantiv masculin
1plantă cățărătoare din regiunile tropicale, cultivată pentru boabele ei aromate și iuți, folosite ca mirodenie
„Piperul se cultivă în India și în alte țări tropicale."
substantiv masculin
2boabele acestei plante, măcinate sau întregi, folosite ca condiment pentru a da gust iute mâncărurilor
„Am pus piper în supă ca să fie mai gustoasă."
Gramatică
La plural, articulat hotărât: piperii; formează pluralul cu desinența -i.
Sinonime
piper negrucondimentmirodenie
Expresii și locuțiuni
a fi iute ca piperul — a fi foarte iute la mânie sau a avea un caracter energic
a pune piper pe cineva — a mustra sau a critica pe cineva aspru
Etimologie
Din latină 'piper', care provine din greaca veche 'peperi', de origine orientală (sanscrită 'pippali').
Se scrie corect: Se scrie cu doi p: pi-per. Nu confunda cu 'pipera' (verb).