picuraverb
pi-cu-ra
Definiții
verb intranzitiv
1A cădea în picături, a se scurge picătură cu picătură (despre lichide).
„Plouă și apa picură de pe streașină."
verb tranzitiv
2A face să cadă un lichid în picături; a vărsa picătură cu picătură.
„Ea picură ulei în salată."
verb intranzitiv
3A lăsa să se scurgă încet un lichid printr-o deschizătură mică.
„Robinetul picură toată noaptea."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. Forme: eu picur, tu picuri, el picură; perfect compus: am picurat; mai mult ca perfect: picurasem; conjunctiv: să picure. Participiul: picurat.
Expresii și locuțiuni
a-i picura cuiva ceva în ureche — a-i sugera cuiva ceva cu insistență, a-i băga în cap
a picura de oboseală — a fi foarte obosit, a nu mai putea de oboseală
Etimologie
Din latină *picculare, derivat din picca (picătură), sau din forma populară picura.
Se scrie corect: Se scrie picura, cu litera 'c', nu 'picura' cu 'k' sau 'picura' cu 'ci'.