oracolsubstantiv
o-ra-col
Definiții
substantiv neutru
1În antichitate, loc sacru unde preoții dădeau răspunsuri considerate a fi de la zei; și răspunsul dat acolo.
„Grecii mergeau la oracolul din Delphi pentru a afla viitorul."
substantiv neutru
2Persoană considerată foarte înțeleaptă, ale cărei păreri sunt ascultate ca niște adevăruri.
„Bunicul era oracolul familiei, toți îi cereau sfatul."
Gramatică
Pluralul este 'oracole', articulat hotărât 'oracolele'.
Expresii și locuțiuni
a consulta oracolul — a cere sfatul cuiva considerat foarte înțelept
Etimologie
Din latină 'oraculum', de la 'orare' (a vorbi, a ruga).
Se scrie corect: Se scrie cu 'o' la început, nu 'oracol' cu 'a' după 'r' – de fapt, forma corectă este 'oracol', nu 'oracul'.