onomasticăsubstantiv
o-no-mas-ti-că
Definiții
substantiv feminin
1Știința care studiază numele proprii, în special numele de persoane (prenume și nume de familie) și originea lor.
„La ora de limba română, am învățat despre onomastică și despre cum au apărut numele noastre."
substantiv feminin
2Ansamblul numelor proprii dintr-o limbă sau dintr-o anumită regiune.
„Onomastica satului nostru păstrează nume vechi, de origine slavă."
Gramatică
Se folosește de obicei la singular. Articolul hotărât este 'onomastica'.
Sinonime
antroponimiestudiul numelor
Expresii și locuțiuni
zi onomastică — Ziua în care se sărbătorește numele unei persoane, de obicei corespunzătoare unui sfânt cu același nume.
Etimologie
Din franceză 'onomastique', care provine din grecescul 'onomastikos' (referitor la nume), derivat din 'onoma' (nume).
Se scrie corect: Se scrie cu 'o' la început și cu 'ă' la final: onomastică. Nu confunda cu 'onomastic' (adjectiv).