ofițersubstantiv
o-fi-țer
Definiții
substantiv masculin
1Persoană care are grad militar și comandă o unitate sau un grup de militari.
„Ofițerul a dat ordin soldaților să înainteze."
substantiv masculin
2Persoană care deține o funcție de conducere într-o organizație, de obicei cu caracter oficial.
„Ofițerul de stare civilă a oficiat căsătoria."
Gramatică
Se folosește și forma feminină 'ofițeră' (rar) sau 'ofițer de...' pentru funcții.
Expresii și locuțiuni
ofițer de legătură — Persoană care asigură comunicarea între două instituții sau organizații.
ofițer de poliție — Agent al poliției cu grad de ofițer.
Etimologie
Din franceză officier, germană Offizier, latină officiarius.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ț' după 'i': ofițer, nu 'oficer'.