noblețesubstantiv
no-ble-țe
Definiții
substantiv feminin
1Calitatea de a fi nobil, generos și demn în comportament; măreție sufletească.
„Noblețea lui de caracter l-a făcut să ierte greșeala prietenului."
substantiv feminin
2Categorie socială formată din nobili, persoane cu titluri ereditare de noblețe.
„În Evul Mediu, noblețea avea privilegii speciale."
Gramatică
Formă de plural rar folosită; substantiv abstract, de obicei la singular.
Sinonime
mărețiedemnitategenerozitatedistincțienobilime
Antonime
josniciemârșăvievulgaritatemeschinărie
Expresii și locuțiuni
noblețe sufletească — Generozitate și demnitate morală deosebită.
Etimologie
Din franceză noblesse, italiană nobiltà, latină nobilitas.
Se scrie corect: Se scrie cu â în interior: noblețe, nu noblete. Atenție la diacritice: â și ț.