mormântsubstantiv
mor-mânt
Definiții
substantiv neutru
1Loc special amenajat în pământ unde este îngropat trupul unei persoane decedate; groapă acoperită cu pământ, adesea marcată printr-o cruce sau o piatră funerară.
„În fiecare an, de Paști, mergem la mormântul bunicilor."
substantiv neutru
2Loc de odihnă veșnică, considerat simbolic ca trecere către viața de apoi.
„Poezia vorbește despre mormânt ca despre o ușă către eternitate."
Gramatică
Substantiv neutru, cu pluralul 'morminte'. La genitiv-dativ singular: 'mormântului'. Este un cuvânt cu accent pe ultima silabă, dar la plural accentul se mută pe prima silabă: 'mórminte'.
Sinonime
groapăcimitir (locul cu morminte)loc de vecicavou (mormânt construit)
Expresii și locuțiuni
a fi cu un picior în mormânt — a fi foarte bătrân sau foarte bolnav, aproape de moarte
a coborî în mormânt — a muri
până la mormânt — până la moarte, toată viața
Etimologie
Din slavă (veche) 'mormintŭ', probabil prin intermediul slavonei, cu sensul de 'groapă, mormânt'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'â' după 'm', nu cu 'î': 'mormânt' (nu 'mormînt'). Atenție la plural: 'morminte' (nu 'mormânturi').