minunesubstantiv
mi-nu-ne
Definiții
substantiv feminin
1Fapt sau întâmplare extraordinară, care depășește puterea de înțelegere a omului și care este atribuită unei forțe divine sau supranaturale.
„Vindecarea bolnavului a fost considerată o minune."
substantiv feminin
2Persoană, lucru sau fapt care impresionează prin frumusețe, valoare sau calități deosebite.
„Copilul acesta este o minune de inteligență."
substantiv feminin
3Lucru sau întâmplare rară, neobișnuită, care surprinde plăcut.
„Ce minune că ai ajuns la timp!"
Gramatică
Substantiv feminin, declinarea a III-a. La plural: minuni, articulat: minunile. Se folosește frecvent în expresii ca 'făcător de minuni'.
Expresii și locuțiuni
a face minuni — a obține rezultate extraordinare, a reuși imposibilul
de minune — foarte bine, excelent
ca prin minune — în mod miraculos, neașteptat de bine
Etimologie
Din slavonă (veche) 'minunъ', cu sensul de 'mirare, lucru uimitor'.
Se scrie corect: Se scrie 'minune' cu 'i', nu 'minune' cu 'â'. Atenție la forma articulată: 'minunea' (nu 'minuneaua').