mintesubstantiv
min-te
Definiții
substantiv feminin
1Facultatea de a gândi, de a înțelege și de a judeca; intelect, rațiune.
„Are o minte ascuțită și rezolvă orice problemă rapid."
substantiv feminin
2Memorie, amintire.
„Nu-mi vine în minte numele profesorului."
substantiv feminin
3Gândire, părere, atitudine.
„Și-a schimbat mintea după discuție."
Gramatică
Substantiv feminin, cu pluralul 'minți'. Este și formă de persoana a II-a singular, imperativ, de la verbul 'a minți' (nu minți!).
Sinonime
intelectrațiunejudecatăgândirememorie
Antonime
nebunieprostietâmpenie
Expresii și locuțiuni
a-și veni în minte — a-și aminti
a avea minte — a fi deștept, a judeca corect
a-și pierde mințile — a înnebuni
a-i trece prin minte — a-i veni o idee
Etimologie
Din latină 'mens, mentis'.
Se scrie corect: Se scrie 'minte' cu 'i' după 'm', nu 'mite' sau 'minde'. Atenție: 'minte' (substantiv) vs 'minți' (verb, persoana a II-a singular, imperativ).