locatarsubstantiv
lo-ca-tar
Definiții
substantiv masculin
1Persoană care locuiește într-o locuință, de obicei cu chirie, având un contract de închiriere.
„Locatarul de la etajul doi plătește chiria la timp."
substantiv masculin
2Persoană care are domiciliul într-un anumit loc, locuitor.
„Fiecare locatar al blocului este responsabil de curățenia scării."
Gramatică
Forma feminină: locatară (rar folosită) sau locatare. Se declină regulat: locatar, locatarul, locatari, locatarii.
Expresii și locuțiuni
a fi locatar cu chirie — a locui într-o locuință închiriată, plătind o sumă de bani lunar
Etimologie
Din franceză locataire, care provine din latină locatarius, de la locare (a închiria).
Se scrie corect: Se scrie cu 'o' și 'a' în prima silabă: lo-ca-tar. Nu confunda cu 'locator' (cel care închiriază, proprietarul).