isonsubstantiv
i-son
Definiții
substantiv neutru
1Sunet sau tonalitate de bază în muzica bizantină, care susține melodia; pedală sau bourdon.
„Cântăreții psaltici țin isonul sub melodia principală."
substantiv neutru
2În muzica psaltică, sunetul fundamental pe care se sprijină o melodie.
„Isonul se execută de obicei de către un cântăreț cu voce gravă."
Gramatică
Forma de plural este 'isoane' (rar folosită).
Expresii și locuțiuni
a ține isonul — A susține o melodie cu un sunet continuu, de obicei în muzica bisericească.
Etimologie
Din greacă bizantină ἴσον (íson), care înseamnă 'egal' sau 'același ton'.
Se scrie corect: Se scrie 'ison', nu 'izon' sau 'isonn'.