încarnaresubstantiv
în-car-na-re
Definiții
substantiv feminin
1Faptul de a lua trup omenesc (despre divinitate, în special despre Iisus Hristos); întrupare.
„Creștinii sărbătoresc încarnarea lui Iisus Hristos la Crăciun."
substantiv feminin
2Figurat: întruchipare, personificare a unei idei, calități sau stări.
„Ea este încarnarea bunătății și a răbdării."
Gramatică
Substantiv feminin, format de la verbul 'a încarna'. Se folosește frecvent în contexte religioase și literare.
Antonime
dezîncarnarespiritualizare
Expresii și locuțiuni
încarnarea răului — persoană sau entitate care întruchipează răul în formă extremă
Etimologie
Din franceză 'incarnation', care provine din latină 'incarnatio', de la 'in-' (în) + 'caro' (carne).
Se scrie corect: Se scrie cu 'î' la început și cu 'a' după 'c': încarnare, nu 'încarnare' cu 'â' sau 'incarnare' fără diacritice.