fruntesubstantiv
frun-te
Definiții
substantiv feminin
1Partea superioară a feței, între sprâncene și linia părului.
„Își șterse sudoarea de pe frunte cu batista."
substantiv feminin
2Partea din față a unui obiect sau a unei formațiuni; început, capăt.
„Stătea în fruntea coloanei de elevi."
substantiv feminin
3Poziție de conducere sau de prim-plan într-o acțiune, într-o organizație.
„Ea se află în fruntea clasamentului la matematică."
Gramatică
Substantiv feminin, cu pluralul frunti. Articolul hotărât la singular: fruntea; la plural: frunțile.
Sinonime
frunțifrunteafrunte (în sens de conducere): conducere, cap, vârf
Antonime
ceafă (în sens anatomic)coadă (în sens de poziție)
Expresii și locuțiuni
a avea fruntea sus — a fi mândru, a nu-și pleca capul
a-și pune fruntea în palmă — a reflecta adânc, a se gândi
în fruntea — înaintea tuturor, la început
Etimologie
Din latină frons, frontis.
Se scrie corect: Se scrie cu 'f' la început și cu 'e' final, nu 'fruntă'. Atenție la diacritice: frunte, nu frunte.