disonanță - definiție, sinonime, exemple

DEX › disonanță

disonanțăsubstantiv

di-so-nan-ță

Definiții

substantiv feminin

1Sunet sau combinație de sunete care sună neplăcut, nearmonios; lipsă de armonie.

„Disonanța din acordul pianului l-a făcut pe profesor să oprească lecția."

substantiv feminin

2Lipsă de acord, de potrivire între idei, fapte sau persoane; nepotrivire, conflict.

„Există o disonanță între ceea ce spune și ceea ce face."

Gen

feminin

Număr

singular

Plural

disonanțe

Articulat

disonanța

Se folosește frecvent în muzică și în psihologie (disonanță cognitivă).

discordanțănepotriviredezacordconflict

disonanță cognitivă — Stare de tensiune psihică apărută când o persoană are convingeri sau comportamente contradictorii.

Din franceză dissonance, care provine din latină dissonantia.

Se scrie corect: Se scrie cu 's' după 'di', nu 'diz' – corect: disonanță, nu dizonanță.

EduBro îți explică orice materie pas cu pas, gratuit.