descoperitorsubstantiv
des-co-pe-ri-tor
Definiții
substantiv masculin
1Persoană care descoperă ceva nou, care găsește sau află ceva necunoscut până atunci.
„Marie Curie a fost descoperitoarea radiului."
substantiv masculin
2Persoană care găsește un loc, un teritoriu sau o rută necunoscută.
„Cristofor Columb este considerat descoperitorul Americii."
Gramatică
Forma feminină: descoperitoare. Se folosește și ca adjectiv (ex: spirit descoperitor).
Expresii și locuțiuni
a fi descoperitor — a avea calitatea de a găsi lucruri noi, de a inova
Etimologie
Din verbul a descoperi + sufixul -tor, după modelul latin sau francez.
Se scrie corect: Se scrie cu 'o' după 'p': descoperitor, nu 'descoperetor'.