cuminecaverb
cu-mi-ne-ca
Definiții
verb tranzitiv
1A împărtăși pe cineva cu Sfânta Împărtășanie (în ritualul creștin ortodox); a da cuiva cuminecătura.
„Preotul îi cuminecă pe credincioși la sfârșitul liturghiei."
verb reflexiv
2A primi Sfânta Împărtășanie; a se împărtăși.
„Copiii s-au cuminecat în Duminica Floriilor."
Gramatică
Verb de conjugarea I, persoana a III-a singular: cuminecă. Participiu: cuminecat. Gerunziu: cuminecând.
Expresii și locuțiuni
a se cumineca cu ceva — a se împărtăși cu ceva, a primi ceva cu evlavie (adesea figurat)
Etimologie
Din slavona veche (slavă) 'kuminekati' sau din greaca veche 'koinōnein' (a împărtăși), prin intermediul slavonei.
Se scrie corect: Se scrie cu 'c' după 'm': cumineca, nu 'cumineka' sau 'cumineca' cu 'c' dublu. Atenție la diacritice: 'cumineca' (infinitiv), dar 'cuminecă' (persoana a III-a singular).