contingentsubstantiv
con-tin-gent
Definiții
substantiv neutru
1Grup de oameni sau de trupe care fac parte dintr-o organizație mai mare sau care sunt trimiși undeva pentru o misiune.
„Un contingent de soldați români a fost trimis în misiune de pace."
substantiv neutru
2Cantitate limitată dintr-un produs sau dintr-o marfă, stabilită pentru un anumit scop sau pentru o anumită perioadă.
„Guvernul a stabilit un contingent de grâu pentru export."
Gramatică
La plural: contingente. Articulat hotărât: contingentul. Se folosește frecvent în contexte militare sau economice.
Expresii și locuțiuni
contingent de trupe — Grup de militari trimis într-o zonă pentru o misiune.
contingent de import/export — Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o perioadă.
Etimologie
Din franceză contingent, latină contingens, -entis (care atinge, care se întâmplă).
Se scrie corect: Se scrie cu 'g' și 'e' după 'n': contingent, nu 'continghent' sau 'contingentt'.