clanțăsubstantiv
clan-ță
Definiții
substantiv feminin
1Piesă de metal sau de alt material, montată pe o ușă sau pe o fereastră, care servește la deschiderea și închiderea acestora, fiind acționată cu mâna.
„A tras de clanță și ușa s-a deschis încet."
substantiv feminin
2Mânerul unei uși, de obicei de formă curbată, care se apasă pentru a deschide.
„Clanța era rece și udă de la ploaie."
Gramatică
Se folosește frecvent la singular; pluralul este clanțe. Articolul hotărât la singular este clanța.
Sinonime
mânerbutontârâitoare (regional)
Expresii și locuțiuni
a trage clanța — a încerca să deschizi o ușă, a acționa mânerul
a-i rămâne clanța în mână — a se strica ușa sau mânerul, a avea un incident neplăcut
Etimologie
Din neogreacă κλειδωνιά (kleidoniá) sau din turcă kilit, prin intermediul slavonei; forma actuală este specifică limbii române.
Se scrie corect: Se scrie cu â, nu cu î: clanță, nu clanță (greșit). Atenție la diacritice: â și ă.