clanțăsubstantiv
clan-ță
Definiții
substantiv feminin
1Pârghie mică, de obicei metalică, montată pe o ușă sau pe o fereastră, care servește la deschiderea și închiderea acestora prin apăsare sau tragere.
„Am apăsat pe clanță și ușa s-a deschis încet."
substantiv feminin
2Mânerul unei uși, de formă variată, folosit pentru a o trage sau împinge.
„Clanța de la baie era ruginită și scârțâia."
Gramatică
Se folosește și forma regională 'clanț' (masculin), dar forma literară este 'clanță'.
Sinonime
mânermâner de ușăbuton de ușă
Expresii și locuțiuni
a trage clanța — a încerca să deschizi o ușă, a acționa mânerul
Etimologie
Din limba germană 'Klinke' (mâner, clanță), prin intermediul maghiară 'klincs'.
Se scrie corect: Se scrie 'clanță', cu 'ă' la final, nu 'clanț' (forma masculină este greșită în limba literară).