călărețsubstantiv
că-lă-reț
Definiții
substantiv masculin
1Persoană care călărește un cal, mai ales ca sport sau în armată.
„Călărețul a câștigat cursa de la hipodrom."
substantiv masculin
2Soldat care luptă călare; cavalerist.
„În Evul Mediu, călăreții erau temutori în lupte."
Gramatică
Formează pluralul cu desinența -i; articulat hotărât singular: călărețul; articulat nehotărât: un călăreț.
Sinonime
cavalercălător călarecălăuză călare
Antonime
pietoninfanterist
Expresii și locuțiuni
a fi călăreț pe cai verzi — a fi într-o situație imaginară sau imposibilă; a visa cu ochii deschiși
Etimologie
Din latină caballarius, prin intermediul limbii maghiare (lovas) sau direct din română veche, derivat din 'cal'.
Se scrie corect: Se scrie cu ă după c și cu â în interior: călăreț, nu călareț sau călăreț (cu â greșit).