bretonsubstantiv
bre-ton
Definiții
substantiv neutru
1Șuviță de păr tăiată scurt pe frunte, care cade peste frunte.
„Fata avea un breton drept care îi acoperea sprâncenele."
substantiv masculin
2Persoană care face parte din populația de bază a regiunii Bretania (în Franța) sau care este originară de acolo.
„Bunicul meu este breton, dar locuiește în România de zeci de ani."
substantiv neutru
3Limbă celtică vorbită în Bretania (Franța).
„La școală învață bretonul ca limbă regională."
Gramatică
Gen
neutru (pentru tunsoare), masculin (pentru persoană)
Plural
bretoane (tunsoare), bretoni (persoane)
Articulat
bretonul (tunsoare), bretonul (persoană, articulat hotărât)
La plural, pentru tunsoare se folosește 'bretoane', iar pentru persoane 'bretoni'. Adjectivul corespunzător este 'breton' (ex: dans breton).
Sinonime
franjfruntetunsoare
Expresii și locuțiuni
a-și tăia bretonul — a-și tăia părul de pe frunte, de obicei pentru a-și schimba înfățișarea
Etimologie
Din franceză 'breton', care provine din latinescul 'Britto' (briton), referitor la locuitorii din Bretania.
Se scrie corect: Se scrie 'breton', nu 'bretonn' sau 'bretone'. Atenție la acord: 'bretonul' (tunsoare) vs 'bretonul' (persoană).