brâncuțăsubstantiv
brân-cu-ță
Definiții
substantiv feminin
1Plantă erbacee cu flori mici, galbene, care crește prin locuri ierboase; nume popular pentru mai multe specii de plante, mai ales pentru piciorul-cocoșului (Ranunculus).
„Pe pajiște înfloriseră brâncuțele galbene."
substantiv feminin
2Nume dat unor ciuperci comestibile, de obicei cu pălărie cărnoasă, care cresc în păduri (de exemplu, gălbiori).
„Am găsit o coșuleț plin de brâncuțe la marginea pădurii."
Gramatică
Se folosește frecvent la plural, mai ales în vorbirea populară. Este un diminutiv afectiv al cuvântului 'brâncă' (mână), dar în botanică are sens propriu.
Sinonime
piciorul-cocoșuluigălbioarăgălbenușă
Etimologie
Din română 'brâncă' (mână, labă) + sufixul diminutival '-uță', cu sensul de 'mânuță', probabil prin asemănarea formei florii sau a ciupercii cu o mână mică.
Se scrie corect: Se scrie cu 'â' după 'br', nu cu 'î' (brâncuță, nu brîncuță). Atenție la diacritice: brâncuță, nu brancuta.