bont - definiție, sinonime, exemple

DEX › bont

bontsubstantiv

bont

Definiții

substantiv neutru

1Vârf sau capăt tocit, fără ascuțiș, al unui obiect (de obicei al unui creion, al unui ac etc.).

„Scria cu un bont de creion, dar tot se vedea clar."

substantiv neutru

2Partea rămasă dintr-un obiect după ce a fost folosit sau rupt, de obicei de formă tocită.

„A aruncat bontul de lumânare care mai rămăsese în sfeșnic."

Gen

neutru

Număr

singular

Plural

bonturi

Articulat

bontul

Se folosește frecvent cu sensul de 'capăt tocit' sau 'rest'. Pluralul este regulat: bonturi.

tociturăcapăt tocitrestciot

vârfascuțiș

a rămâne bont — a rămâne fără vârf, a se toci (despre obiecte ascuțite)

Din bulgară 'bont' sau din turcă 'bont', cu sensul de 'tocit, fără vârf'.

Se scrie corect: Se scrie 'bont', nu 'bontt' sau 'bontă'. Atenție la plural: 'bonturi', nu 'bonți'.

EduBro îți explică orice materie pas cu pas, gratuit.