bijutiersubstantiv
bi-ju-tier
Definiții
substantiv masculin
1Persoană care confecționează sau vinde bijuterii (obiecte de podoabă din metale prețioase, pietre prețioase etc.).
„Bijutierul a creat un inel minunat din aur și diamante."
substantiv masculin
2Meșteșugar specializat în prelucrarea metalelor și pietrelor prețioase pentru a realiza podoabe.
„Tatăl prietenului meu este bijutier și lucrează cu multă precizie."
Gramatică
Forma feminină: bijutieră (rar folosită) sau bijutieră (pentru femeia care lucrează în domeniu). Se conjugă regulat, pluralul se formează cu -i.
Sinonime
giuvaergiuorfevrupodoabnic
Expresii și locuțiuni
a fi un bijutier (în meseria sa) — A fi foarte priceput și meticulos în ceea ce face.
Etimologie
Din franceză bijoutier, derivat din bijou (bijuterie), care provine din bretonă bizou (inel).
Se scrie corect: Se scrie cu 'j' după 'bi', nu 'giu' – forma corectă este 'bijutier', nu 'biutier' sau 'bijutier' cu 'g'.