benedictinsubstantiv
be-ne-dic-tin
Definiții
substantiv masculin
1Călugăr catolic care aparține ordinului fondat de Sfântul Benedict, dedicat rugăciunii, muncii și studiului.
„Benedictinii au copiat manuscrise prețioase în mănăstirile lor."
adjectiv
2Care se referă la ordinul benedictin sau la călugării acestui ordin.
„Mănăstirea benedictină este renumită pentru biblioteca sa."
Gramatică
Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat (ex: călugăr benedictin, mănăstire benedictină).
Sinonime
călugăr benedictinmonah benedictin
Expresii și locuțiuni
liniște benedictină — Liniște profundă, asemănătoare celei din mănăstirile benedictine.
Etimologie
Din franceză bénédictin, italiană benedettino, din latină Benedictus (Benedict), numele fondatorului ordinului.
Se scrie corect: Se scrie cu 'c' după 'dic', nu 'benedictin' cu 'ț' sau 't' dublu. Atenție la diacritice: benedictin, nu benedictin.