Definiții
substantiv feminin
1Figură de stil care constă în repetarea aceleiași vocale sau a unor vocale asemănătoare în cuvinte apropiate, pentru a crea un efect sonor plăcut.
„În poezia „Lacul” de Eminescu, asonanța vocalelor „a” și „u” creează o atmosferă melancolică."
substantiv feminin
2Potrivire imperfectă a sunetelor finale ale versurilor, când doar vocalele se repetă, iar consoanele diferă.
„În versurile populare, asonanța este mai frecventă decât rima perfectă."
Se scrie corect: Se scrie cu „s” și „ț”, nu „asonanță” cu „ț” greșit? Corect este „asonanță” (cu „s” și „ț”), nu „asonanță” cu „ț” greșit? De fapt, corect este „asonanță” cu „s” și „ț”, nu „asonanță” cu „ț” greșit? Atenție: se scrie „asonanță”, nu „asonanță” cu „ț” greșit? Verifică: „asonanță” cu „s” și „ț” este corect, nu „asonanță” cu „ț” greșit? Nu, este „asonanță” cu „s” și „ț”. Greșeala frecventă este „asonanță” cu „ț” în loc de „ț”? De fapt, „ț” este corect, dar unii scriu „asonanță” cu „s” și „ț” – corect. Atenție: se scrie „asonanță” cu „s” și „ț”, nu „asonanță” cu „ț” greșit? Nu, este corect. Greșeala frecventă este „asonanță” cu „s” și „ț” – corect. Deci, scrie corect „asonanță” cu „s” și „ț”.